Translate

sâmbătă, 14 aprilie 2018

Despre culorile de par si tonul pielii

Nu vi s-a intamplat niciodata sa ratati combinatia culoare par/culoare ten? Adica sa constatati ca vopseaua aleasa nu da bine deloc cu tenul vostru? Ei, atunci inseamna ca n-aveti o fire avida de experiente noi.
Daca ati trecut de adolescenta si perioada de pana pe la 25 de ani, atunci  este imposibil sa nu va aduceti aminte cat va doreati o schimbare si asta destul de des. Fetele, mai ales! Care tanar nu vrea sa incerce lucruri noi? Din asta se capata ceva experienta, chiar daca uneori este vorba despre intamplari nu tocmai placute.

In ceea ce priveste parul, eu am incercat tot felul: vopsea prea inchisa, oxigenare, suvite, sampoane colorante, albastru de metil (hi, hi), permanent...Vai de mine, n-am ratat nimic din ce era la moda in acea vreme. Toata tevatura m-a invatat ceva: sa te fereasca Dumnezeu sa nu nimeresti nuanta de par.
Din pacate, unele doamne trec de tinerete fara sa priceapa deloc ca nu poti sa te uiti la coafura dintr-o poza de revista si sa declari imediat ca aia este ceea ce ti se potriveste. Am vazut de-atatea ori, pe strada, par rosu la femei cu pielea galbena, incat nu stiu ce sa mai cred, parca persoanele in cauza nici n-au o oglinda in casa. Nu poate sa-ti placa o culoare fara sa o asociezi putin cu pielea ta. Tocmai de-aceea vreau sa sa comentez un pic pe aceasta tema, poate va ajuta cu ceva.

Pigmentii din par
Pentru a obtine o culoare de par rezistenta si cat mai naturala, ganditi-va mai intai cam cum arata parul vostru vara, dupa ce este expus la soare. Aceste tonuri sunt cele mai naturale, mai potrivite, si ar trebui sa ramaneti la ele cand alegeti vopseaua de par.

Culoarea parului este caracterizata in doua feluri: prin nivel de inchis/deschis si prin nuanta. Nivelul poate fi 1 atunci cand vorbim de un negru si 10 cand vorbim despre blond platinat. In cadrul fiecarui nivel avem pigmenti care controleaza diferitele nuante. Parul inchis la culoare (1-4) contine multi pigmenti pentru rosu, in timp ce parul deschis (7-10) are pigmenti aurii. Pentru culorile intermediare (5-6) intervin pigmentii portocalii, adica o combinatie dintre cei rosii si cei galbeni.

Nuantele pielii si culoarea parului
Pielea contine de asemenea pigmentii de baza. Daca aveti parul negru sau saten natural, pielea voastra va avea tonuri si sub-tonuri mai calde, de pamant, ca portocaliu, maro, rosu. Daca sunteti blond natural, aveti in piele sub-tonuri mai reci cum ar fi albastru, verde sau roz.

Machiajul pe care il folositi deja ar trebui sa va spuna ce fel de pigmenti sau ce tonuri are tenul vostru. Daca nu sunteti sigure de aceasta identificare, un truc ar fi sa va priviti o vena mai vizibila de pe corp in lumina naturala. Daca pare sa fie mai verzuie, tonurile sunt calde, daca pare mai albastra, e vorba de tonuri reci.

Daca obisnuiti sa va vopsiti la un salon, un bun colorist va studia aceste amanunte, inclusiv culoarea ochilor. 

Reguli de baza
Regula generala este sa nu va aventurati in schimbari care presupun deschiderea/inchiderea culorii naturale cu mai mult de doua nivele. O culoare nepotrivita va arata fals si chiar va va imbatrani. Am vazut combinatii de par blond platinat cu piele ivorie (galbuie), sprancene saten si ochi caprui inchis, vai de mine!

Haideti sa exemplificam cu nuantele de blond pentru ca toata lumea viseaza sa-si deschida parul la culoare.
Daca aveti pielea alba de la mama natura, ca de portelan, sunteti candidate perfecte pentru blond auriu sau foarte deschis, pastelat, dar feriti-va de blond cenusiu, rozaliu sau argintiu.
Exemplu: Nicole Kidman
Pentru o piele cu tonuri medii merge un blond auriu sau bej (cum ar fi nuanta alunei), dar nu si cenusiu!
Exemplu: Jennifer Aniston

Ei, la o piele mai inchisa, cum e cea maslinie, e greu sa nimeresti un blond cumsecade. E aceeasi situatie ca la nuantele de rosu. Trebuie sa va axati pe nuantele cele mai inchise de blond.
Exemplu: Jennifer Lopez
Si sa vedem si cum sta treaba cu nuantele de rosu, alta durere generala!
Pentru pielea foarte deschisa la culoare, se poate merge cu mare incredere pe nuantele...irlandeze. Cred ca ati vazut tipul acela de pesoana cu pielea alba, pistrui si par morcoviu, eventual cret. Asadar, daca tonul pielii va permite, alegeti blond roz, cupru deschis sau chiar rosu.
Exemplu: Christina Hendricks
Pentru pielea cu tonuri medii incepe sa devina dificil, deoarece o greseala in alegerea nuantei o va face sa vireze in galben. Poate fi ales cuprul mai plin, mai adanc, dar atentie mare, nu castaniu!
Exemplu: Julia Roberts
Pielea mai inchisa la culoare merge bine cu un castaniu cald sau un saten cu nuanta castanie.
Exemplu: Rihanna

Dupa aceste exemple, trebuie sa spun ca, daca esti genul care se vopseste acasa, este evident ca nu vei nimeri niciodata fix culoarea ideala. Asta mi-aduce aminte de o intamplare la coafor, ma dusesem sa ma tund, iar "hair-stilista" mi-a rasfirat uimita pleata si m-a intrebat daca m-am facut suvite, ca pareau foarte reusite. Am asigurat-o ca ma vopsesc numai acasa, dar mi-am dat seama ca, folosind de fiecare data alta nuanta de blond (in functie de ofertele la care gaseam diferite marci de vopsea), era probabil tot o amestecatura in chica mea. Mai ales ca la spate ma manjesc cum pot si nici nu vad sa dau peste tot.  Dupa atatia ani chiar ca arata super-profesionist rezultatul hi, hi. Dar am muncit din greu pentru asta.

 Concluzia ar fi ca, in cazul va roade curiozitatea si vreti o schimbare radicala de look, documentati-va bine. Faceti un efort financiar si mergeti la un specialist adevarat care stie nu numai sa aleaga corect pentru voi, dar are si o tehnica buna, stie sa foloseasca mixuri de nuante, astfel incat sa dea naturalete si profunzime culorii. Intr-un fel, este aceeasi arta ca si in pictura. Cu cat stii sa combini culorile mai bine, cu atat este mai spectaculos rezultatul.


5 comentarii:

  1. Foarte instructiv! Daca dădeam peste articolul asta si Acu 12ani cand in facultate mi-am ars părul de la suvitat si alte experimente...:)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca n-am regretat nimic din experimentele mele, nici macar arsul parului de la permanent! Il tundeam si o luam de la cap. Intr-un fel m-am si distrat. Dar acum, ca adult, nu mai am acelasi par sanatos si nici n-am cum sa indrept vreo greseala mai mare, asa ca stau cuminte.

      Ștergere
  2. Multumim pentru informare ;nunata mea de par nativa este un saten deschis iar eu mi-am dorit sa fiu roscata dintotdeauna ;inteleg ca ar merge si un blond dar inca nu am curaj .

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi se pare mie sau ne avantajează o nuanță apropiată de nuanța naturală a părului nostru?! Cred că natura este totuși cel mai priceput stilist!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. He, he, cam asa ceva. Adica natura le potriveste cel mai bine, e vorba de gene, noi vrem schimbari, dar deja suntem "asortati" la mare fix, motiv din care e bine sa ne invartim prin jurul a ceea ce deja avem.

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.