Translate

luni, 26 martie 2018

Tinutul salbatic de Monique Proulx

De Editura Univers ma leaga o lunga si plina de amintiri istorie personala datorita colectiei lor, "Romanul secolului XX". Parca vad si acum sirul de carti invelite in coperti albe, din biblioteca parintilor mei, cu sigla inconfundabila asezata deasupra titlului si autorului fiecarui volum. Erau lecturi de referinta inainte de Revolutie, nu cred ca lipseau din casa vreunei familii. Faulkner, Mitchell, Woolf, Tolstoi, Lawrence, Gardner...Sa prezinte publicului romanele si scriitorii care au marcat veacul trecut, aceasta era ambitia editurii.


Ei, bine, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, in sensul ca Editura Univers a trecut firesc in prezent, continuand traditia cu "Romanul secolului XXI". Si deoarece am amintirea atat de frumoasa lasata de selectia titlurilor de-atunci, mi-am zis ca situatia trebuie sa fie aceeasi, adica nu am cum sa ratez alegand o poveste din colectia mai noua. De fapt, datorita unei colaborari cu aceasta editura, am ales si cate un titlu din colectiile Globus si Enigma, vi le voi prezenta pe masura ce termin lecturile.
Deocamdata, incep cu Tinutul salbatic, o poveste de Monique Proulx.
Tinutul salbatic este o carte frumoasa in cel mai pur sens literar. Este cel mai fluid text pe care l-am citit de mult timp incoace, o armonie a cuvintelor si a imaginilor pe care o intalnesti din ce in ce mai rar la autorii contemporani. Nu este de mirare ca Monique Proulx, scriitoarea canadiana (de limba franceza) de 65 de ani, a fost nominalizata si a castigat cateva premii prestigioase pentru nuvelele sale, cum ar fi "Prix litteraire du Gouverneur General" (in 2008) chiar pentru cartea de fata. De asemenea, ea este si autoare de scenarii de film, sase in total, ultimul realizat in 2006.

Dincolo de abilitatea scriiturii, Monique Proulx este o mare, mare admiratoare a naturii, iar "Tinutul salbatic" este o oda inchinata acestei iubiri, chiar daca o seama de personaje si intamplari sunt grefate pe acest sentiment puternic. Fundalul cartii este regiunea Laurentides din Canada, dar foarte greu gasesti printre randuri aceasta localizare, autoarea preferand sa lase impresia ca actiunea s-ar fi putut petrece oriunde in vasta salbaticie a acestei tari minunate. De fapt,  lupta pentru o natura neatinsa de actiunea omului este firul stralucitor ce leaga toate personajele cartii, iar pledoaria pentru intelegerea si protectia mediului transcede orice drama personala.

Lila Szach este proprietara unei mari bucati de teren, in special padure, situat in preajma unor lacuri pitoresti, mostenire ramasa de pe urma sotului sau decedat in imprejurari dramatice. Batrana doamna este o fanatica a prezervarii naturii in toata splendoarea ei si foarte greu se decide sa vanda cateva suprafete mai mici unor oraseni care vor sa isi petreaca verile in liniste. Cartea este un cumul de povesti din viata acestor oameni. Claire-scenarista care scrie pentru un post de televiziune, Violette-o frumusete atinsa de un cancer nemilos, Simon - omul de incredere si candva iubitul Lilei, Jeremie-un baietel special care percepe altfel lumea din jur, toti ajung sa interactioneze si sa fie legati prin fire invizibile. Comuna le este pasiunea pentru natura si vara petrecuta in peisajul de munte mirific, dominat de vegetatia luxurianta si bogatia faunei de toate soiurile.
Monique Proulx are talentul de a strecura in descrierile captivante ale peisajului intamplari misterioase care intretin curiozitatea cititorului, uneori ai senzatia ca esti gata sa pornesti pe urmele unei adevarate intrigi politiste.

Dincolo de extazul anotimpului cald pandesc insa si intamplarile mai putin agreabile. In satul invecinat exista personaje care si-ar dori sa vada o statiune ridicata peste padurea pazita cu cerbicie de Lila Szach, vanatori fara scrupule incalca proprietati private, oameni de afaceri incearca sa obtina exproprierea terenurilor Lilei. Din acest punct de vedere, cred ca autoarea a tinut sa transmita un mesaj, un semnal de alarma cu privire la greutatile tot mai mari pe care le intampina cei care vor sa conserve natura asa cum a fost lasata de Dumnezeu.

Finalul cartii este putin surprinzator si nu tocmai intr-o nota optimista. Venirea toamnei si moartea aparenta a vegetatiei, schimbarea temperaturii si a culorilor merg mana in mana cu deznodamantul trist al unora dintre intamplarile prezentate. Trecutul pare sa ii ajunga si sa ii inghita ca un tavalug pe toti. Jeremie, baietelul sensibil, va avea peste ani ultimul cuvant in aceasta drama plina de substanta.

Am avut senzatia, pe parcursul lecturii, ca ma afund in versurile unei incantatii, ca ma legan pe ritmul unei poezii fara sfarsit, atat de blanda si de delicata este tesatura de cuvinte a lui Monique Proulx. Ea are, categoric, puterea de a-ti deschide ochii, de a te face sa privesti din alta perspectiva natura si valentele ei vindecatoare. Pentru ca nimic nu mai pare atat de fioros sau de imposibil atunci cand te plimbi printr-o padure de-o frumusete stranie sau contempli apa unui lac sclipind in bataia soarelui.

Va recomand aceasta carte pentru ca este ca un balsam pentru o minte obosita si pentru ca va va surprinde prin modul cum sunt aduse in fata cititorului amintirile si trecutul personajelor.

Un comentariu:

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.