Translate

vineri, 3 noiembrie 2017

Mo Hayder ne ofera Tratamentul

"Cea mai infricosatoare carte pe care am citit-o vreodata" scrie The Guardian.
Nu e nici pe departe cea mai infricosatoare carte pe care am citit-o EU, dar este un thriller reusit, acesta este un lucru incontestabil.
"Tratamentul" este in primul rand o carte politista, iar eu m-am lasat de ceva vreme de acest gen de lecturi, dar n-am rezistat la cuvantul "infricosatoare" din descriere.
Mo Hayder este o autoare britanica. Faptul ca acest roman a fost scris de o femeie m-a frapat intr-o masura destul de mare. Pentru ca doamna in cauza nu scrie ca o femeie, scrie dur si fara prea multe intorsaturi din condei, exact ca un barbat. Vede lucrurile din perspectiva unui barbat, se pricepe foarte bine sa intre in pielea personajului sau principal. Asta a fost surpriza placuta, pentru mine cel putin. Si scrie extrem de bine.
Pe tot parcursul lecturii insa am avut tot soiul de sentimente amestecate, ciudate, neplacute adesea. Motivul nu a fost sangerosul caz prezentat in carte sau intriga violenta, ci subiectul in sine. Ancheta politista se desfasoara in lumea tabu a retelelor de pedofili. Amanuntele sunt socante, scriitura merge pe o linie foarte subtire, gata oricand sa cada in mocirla dezgustului. Dar Mo Hayder are o maiestrie aparte in a tine povestea pe granita acceptabilului. Este adevarat ca exista o afacere subterana, imensa, grotesca, un soi de hazna a perversiunilor unora care isi spun "oameni", dar chiar nu simteam nevoia sa lecturez despre asa ceva. Am facut-o pe principiul ca aceasta lume exista si trebuie sa dai piept cu astfel de realitati, intoarcerea capului nu este o solutie.
Lasand deoparte subiectul, am savurat suspansul perfect intretinut, modul cum se leaga planurile cartii, ironia intamplarilor si faptul ca nu chiar totul se termina cu bine. Adica se termina in gri cenusiu, exact cum se intampla de multe ori in viata.
Caffery, politistul personaj al mai multor carti scrise de Hayder, este un tip care a trecut prin chestii urate in viata personala. Cand primeste cazul unei familii terorizate de un psihopat, isi da seama ca a nimerit intr-o situatie ciudat de asemanatoare cu cea in care isi pierduse fratele, in perioada indepartata a copilariei. Trecutul si prezentul se impletesc in moduri neasteptate. Ca urmare, el nu poate vedea obiectiv desfasurarea actiunii, tot timpul este pe cale sa faca o criza. Chiar si prietena lui a fost victima unei agresiuni nu pe deplin elucidate, iar Caffery poarta in suflet un secret care il apasa din ce in ce mai tare.
Am urat-o totusi pe Mo deoarece n-a rezistat ispitei de a solutiona negativ una dintre liniile secundare ale povestii. O scriitoare tare, tare rea, hi, hi. Dar, cum spuneam, asa se intampla si in viata. Un final perfect roz ar fi sunat nefiresc.
Despre scenele socante...Este de admirat (din nou) realismul, dar ti se ridica parul pe maini de indignare. "Cremenalul" este extrem de deviat din punct de vedere psihic. Si totusi, nebunia ii justifica (daca se poate spune asa) comportamentul, pe cand in cazul celorlalte personaje negative, cruzimea este calculata, perfect premeditata, izvorata dintr-o minte sanatoasa.
De ce se numeste "Tratamentul"? Veti vedea legatura de-abia spre finalul cartii si aceasta este o alta bila alba in buzunarul stimabilei scriitoare care ne tine inima din scurt, dozand artistic informatia. La final, veti exclama: "aaaa, de-aia ii zice asa!" ca si cum ati fi dezlegat cel mai profesionist careu de cuvinte incrucisate. Parol!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.