Translate

joi, 4 mai 2017

Cartea judecatii de apoi de Connie Willis

Ce mai carte, ce mai doamna!
Pe Connie Willis am ochit-o de mult timp, adica scrierile ei, prin rafturile virtuale ale librariilor online. Scrie SF. Dap, e o mare doamna a SF-ului, mai rar vezi o femeie prin genul asta literar, probabil se considera ca femeile nu au o minte atat de tehnica, nu sunt atat de cerebrale, logice, rationale pentru a scrie SF. Dar exista scriitoare celebre si in genul cartilor politiste, asa ca de ce nu si in SF?
N-am cumparat pana acum ceva de Connie Willis deoarece erau volume de povestiri si nu am dispozitie intotdeauna pentru scrierile scurte, condensate. Imi plac povestile ample, cu actiune generoasa. Dar am gasit si ceva care sa-mi convina, romanul Cartea judecatii de apoi. De unde era sa stiu ce minunatie de carte voi capata?!

Peste 700 de pagini pline de emotie are aceasta carte aparuta in colectia Nautilus a Editurii Nemira. De-aia ziceam ca femeile scriu mai altfel. Nici Connie Willis nu face rabat. Romanul ei pleaca de ideea intoarcerii in timp, dar nu veti gasi tehnologii sofisticate, nave spatiale sau roboti in povestea ei. De altfel, autoarea a vrut doar sa aiba un pretext pentru a transmite un avertisment, acela ca trecutul trebuie lasat in pace, altminteri dezastrele pot erupe in prezent. Din cauza acestei formule de succes, cartea a castigat premiile Hugo, Nebula si Locus. V-am zis eu ca, in cazul SF-ului, cartile premiate sunt intr-adevar exceptionale.
Actiunea nici macar nu are loc prea departe in viitor, doar peste vreo 30 de ani. La Oxford, renumitul centru universitar, catedra de istorie are la dispozitie o masina a timpului, un mod de a-si trimite cercetatorii si studentii inapoi in timp pentru a descoperi pe viu ceea ce nu se cunoaste despre evenimentele trecute. Procesul este bine pus la punct, dar intervin si multe variabile care condimenteaza calatoriile. De aceasta data, tinta este anul 1320, iar calatoarea este o studenta, Kivrin. Anul a fost astfel ales incat sa se evite inceputul epidemiei de ciuma care avea sa se produca de-abia in 1348, conform consemnarilor din izvoarele istorice.
Intre timp, o femeie arheolog face sapaturi langa Oxford, pe amplasamentul unui fost satuc medieval, acelasi cu cel unde urmeaza sa ajunga si Kivrin pentru a urmari cum traiesc oamenii din acea epoca. Sa rascolesti ruinele si sa dezgropi mortii poate fi periculos. Virusuri necunoscute pot supravietui sute de ani, reactivandu-se in momentul cand sunt eliberate din pamant. Tehnicianul care trebuie sa supravegheze intoarcerea in timp contacteaza o boala necunoscuta, iar lucrurile o iau razna. Kivrin pleaca, dar epoca in care ajunge este infioratoare.
Ma opresc aici cu dezvaluirile. Cartea te tine cu sufletul la gura. Connie Willis s-a documentat foarte mult pentru a descrie corect modul de trai din Evul Mediu. Uneori, in plina drama, pentru ca este de fapt o drama profunda, apar elemente care te fac sa zambesti, pline de ironie sau umor, menite sa-ti descreteasca fruntea. Este un umor sec, englezesc, subtil.
Fictiunea istorica este cea care predomina, latura SF este doar un motor care declanseaza fapte. Exista o simetrie tulburatoare intre oribila epidemie din trecut si cea care explodeaza in viitor. In fata ambelor, indiferent de evolutia civilizatiei, omul este neputincios. Este o lectie de modestie, de umilinta in fata naturii, pe care autoarea vrea sa ne-o transmita. Daca natura hotaraste ca specia trebuie redusa la tacere, prea putine se pot face.
Emotia insoteste scenele medievale in care vedem saracia si lipsa de resurse medicale din acele timpuri. In lupta cu infectiile de tot felul, lipsiti de orice antibiotic sau dezinfectant rezonabil, oamenii erau ca mieii dusi la taiere. E de mirare ca populatia acelor vremuri a reusit sa traverseze astfel de epidemii formidabile, fara sa dispara cu totul.
Connie Willis este o povestitoare de exceptie. Fara artificii de limbaj sofisticate, ea are un stil direct, usor de urmarit. Am citit aceasta carte cu tristete si mila, asa cum razbat aceste sentimente printre randuri. Sunt sigura ca asta a vrut sa inspire autoarea si a reusit pe deplin.

Un comentariu:

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.