Translate

duminică, 21 august 2016

Trendurile toamnei sau cum se mai scutura naftalina

Nu ca m-ar interesa foarte tare ceea ce propun casele de moda pentru aceasta toamna, dar uite ca mai gasesc cate un subiect de articol, asa ca mai citesc si despre viitoarele tendinte.
De data aceasta, cei care scutura naftalina sunt cei de la Zara. Dupa ce au inventariat probabil tot ce s-a lansat in ultimii ani, echipa creativa a firmei a mai dezgropat cateva trenduri vechi pe care sa le resusciteze. Nu neaparat dragute, ba unele sunt chiar ciudate, dar, na!, nu trebuie sa se umple si outleturile dupa un sezon? Dupa outleturi se vor umple si second-hand-urile ca unele haine sunt atat de hidoase incat nici macar in outleturi nu se vand, ajung direct la cel mai de jos nivel. Nu ma refer la cele de la Zara neaparat, toate firmele au ciurucuri in palmares. Si pentru orice haina exista in cele din urma si un nebun care sa o poarte, trebuie sa apara insa nebunul potrivit.
Sa vedem...
Elementele din tinutele de balet. Rochite si fuste de tul, balerini, colanti legati pe sub talpa... N-as fi fost sigura ca e un stil propus pentru toamna daca n-as fi citit negru pe alb. Ma gandesc ca o fi vorba despre o vara tarzie mai degraba... Nu prea vad tul-ul falfaind in zilele cu ploi reci si pe la inceput de noiembrie, cand scade temperatura vertiginos. Merge insa perfect cu bocanci inalti, lacuiti, si cu o bluza de trening, ca in poza de mai jos. Aici am fost sarcastica, daca nu v-ati prins.


Catifeauaaaaa!!!! Acesta este un strigat de veselie combinat cu unul de deznadejde. Puteti sa-l interpretati cum vreti voi. Am avut destule chestii de catifea, ca se purta si acum 25-30 de ani, pe vremea tineretii mele. N-am nimic cu catifeaua. In afara de faptul ca aduna toate scamele si se toceste in locurile unde se freaca mai des, in rest e un material placut. Rochita Zara de mai jos chiar mi s-a parut draguta. Astept cu interes revenirea velurului pe val, vad ca deocamdata n-au ajuns si la acesta.


Textilele stralucitoare. Aici m-au prins. Daca esti vreo dolofana sau bine impanata, trendul vine la fix. Materialele care reflecta intens lumina sunt menite sa-i orbeasca pe cei din jur, ascunzand astfel defectele de conformatie, hi, hi.. De ce ar fi acesta un stil popular, nu stiu, tineti cont ca se refera la absolut orice piesa de imbracaminte, ca fusta din fotografie. Fusta in sine e draguta, Zara are o predilectie pentru pliseuri, alt trend cu state vechi, dar nu prea flatant pentru persoanele plinute. O fusta plisata avantajeaza daca materialul din care este facuta este greu, cade pe langa corp.

Denimul in doua tonuri de albastru sau cu aplicatii sau cu broderii. Asta chiar mi-a placut deoarece la pantaloni, de exemplu, vipustile bleumarin subtiaza optic, avantajand si siluetele mai latarete. Iar pentru broderie am avut intotdeauna o slabiciune.

Stilul atletic. Asta se refera la un anumit tip de croieli sport, dar si la purtarea hainelor sport, cum sunt treningurile, colantii, topurile stretch pana in talie, modelele cu vipusca. Nu pot sa ma pronunt in aceasta privinta, sunt tare departe, ca varsta, de aceste alegeri, dar adolescentii arata bine in asa ceva, iar hainele de acest tip sunt foarte comode.

Am sa inchei cu o piesa careia nu i-am gasit rostul, desi n-arata rau. Se numeste "hanorac de balet cu gluga". Are insa manecile evazate si cu o imitatie de manseta. Ma gandesc ca merge si cu fusta de tul, dar si la stilul atletic sau la blugii brodati. Sau chiar este destinat baletului in vreo sala friguroasa? Ma orientez dupa prezentare ca, na!, modelul e in chiloti (body?) si cu dresuri.
N-ar trebui sa lipseasca de la casa omului.


4 comentarii:

  1. Uuu prima tinuta e chiar cool! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai credeam ca numai eu am un "oarece" defect de perceptie estetica din moment ce consider ca cel putin o patrime din hainele de la H&M si Zara nu le-as putea purta nici amenintata de o arma :)

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.