Translate

joi, 31 iulie 2014

Despre alte sfere

In timp ce unii cred ca moartea poate fi aproximata, altii se declara incarcati de energie pozitiva din necazul amaratilor, domnul Ponta nu s-a mai plimbat cu barca prin 10 cm de apa, spre dezamagirea televiziunilor, iar marea majoritate incepe sa priceapa ca de la defrisari ni se trage potopul, eu fac ce fac dintotdeauna, adica NU ma uit la stiri, ci plutesc prin alte sfere. Nu din snobism. Incerc doar sa-mi protejez nervii de valul de prostie generala, infinit mai devastator decat cel de apa murdara, revarsata peste gospodariile unora.

Saptamana aceasta s-a intamplat sa "dau" peste cateva chestii supra-realiste si para-normale, din cele pe gustul meu, suficiente cat sa-mi retina atentia in alte parti, nu la stiri. Am sa incep cu o invitatie de a viziona un documentar realizat de Daniel Roxin despre Padurea Baciu de langa Cluj. Pentru cei care nu cunosc faima locului, fac precizarea ca aceasta zona este una dintre cele mai bogate in fenomene misterioase de pe glob. OZN-uri, spirite, zgomote, radiatii, sfere de energie, vegetatie crescuta anapoda, tot tacamul! Documentarul are hibele lui, probabil americanii ar stoarce ceva exceptional din chestii mult mai insignifiante, dar conteaza informatia si munca de pionierat dusa de realizatori. In cazul in care nu sunteti atenti la explicatiile din film, va atrag atentia asupra unui fapt iesit din comun chiar si pentru astfel de zone ciudate. Se pare ca Padurea Baciu are "talentul" formidabil de a se mula pe dorintele si asteptarile vizitatorilor. Daca esti pasionat de OZN-uri exista mari sanse sa vezi, sa filmezi sau sa fotografiezi unul...Daca te atrage paranormalul, in mod sigur vei fi martor la aparitia unor spirite. Dar daca esti un sceptic, probabil nu vei vedea nimic nici dupa a doua vizita. Chestia asta o aud in premiera si cred ca este dovada ca locul are propria "constiinta" capabila sa reflecte sau sa materializeze gandurile celor care o viziteaza. Uimitor!
Al doilea caz se refera la copiii care vin de UNDEVA, bineinteles ca au parinti obisnuiti, numai ca spiritul lor pare sa fi aterizat intr-o familie normala din intamplare. Va recomand sa cititi despre Boris, baiatul care vorbeste despre viata lui anterioara de pe alta planeta, si despre Akiane, fetita-pictor care a uimit o lume intreaga cu operele sale inspirate de divinitate. Acesti copii erau prea mici cand au inceput sa vorbeasca despre altfel de experiente, unele care nu au de-a face cu prezentul, este greu sa ii acuzi de inselatorie, mai ales ca stiu lucruri pe care nici macar adultii nu le-ar putea intui.
Al treilea caz este manuscrisul Voynich. Este vorba despre o carte, in principal de botanica, scrisa de mana acum (se zice!) circa 600 de ani si descoperita de un oarecare domn Voynich. Toate bune numai ca limba in care este scrisa nu a putut fi nicicum descifrata! Am citit speculatii despre faptul ca Voynich ar fi facut o farsa foarte elaborata, muncind sa realizeze acest manuscris. Mie mi se pare cam prea elaborata ca sa fie doar o pacaleala destinata posteritatii si tocmai am vazut un articol pe aceasta tema.

 S-ar parea ca scrierea este intr-o limba disparuta din America de Sud, vorbita inca de populatiile bastinase, dar al carei alfabet s-a pierdut in negura ultimelor secole. Un botanist al zilelor noastre a identificat cateva specii de plante ilustrate in carte, stie cum se numesc, asa ca a putut descifra cateva cuvinte. Manuscrisul este o bijuterie a ilustratiilor, il puteti viziona AICI, pe site-ul bibliotecii Universitatii Yale, la rezolutie mare. Va duceti pe imaginea mai mica de jos, are un cursor, dati click pe pagina dorita si o deschide deasupra, apoi dati "zoom view" si o puteti vedea marita. Mai interesant este faptul ca in carte exista un numar de pagini dedicate astrologiei si altele cu ilustratii legate de apa si femei. Numai femei din cate am vazut eu!

 Mie mi s-au parut a fi schite ale unor instalatii de apa, ceva in genul conductelor, bailor sau piscinelor, precum si cursuri naturale de apa. Si in toate se imbaiaza femei!
Poate este o carte dedicata tratamentelor unor boli, plantelor de leac, problemelor si ingrijirii femeiesti. Unii ar gasi ceva religios, ritualuri, descantece, eu cred ca este ceva mai prozaic. Daca manuscrisul nu este contrafacut si se dovedeste original, vechi de cateva secole, descifrarea lui ar aduce multa lumina in obiceiurile unor popoare din America de Sud, inca de dinainte de invazia europenilor.
In incheiere, pentru ca inundatiile si cauzele lor sunt la ordinea zilei, am sa va dau cel mai elocvent exemplu de actiune-consecinta in ecologie pe care l-am citit candva. Ar trebui inclus in cartile de scoala!
Imaginati-va ca pe versantul unei vai creste o padure deasa, numai de conifere. Sub conifere stiti cum este! Este umezeala, intuneric, nu cresc plante obisnuite, ci se dezvolta pernite de muschi. Pernitele de muschi sunt afanate si au formidabila capacitate de a retine multa apa la o ploaie, impiedicand-o sa ajunga prea repede in vale. Haideti sa nu luam cazul radical in care cineva rade tot versantul. Haideti sa zicem ca cineva vine si taie arborii rasinosi pe sarite. In locul de unde au disparut coniferele se creeaza o bresa prin care patrunde lumina soarelui. Muschii nu suporta lumina, asa ca vor disparea din aceste ochiuri. In locul lor se instaleaza plantele obisnuite. Dar radacinile plantelor superioare  formeaza in pamant gheme compacte care nu mai absorb la fel de bine apa. In loc sa fie retinuta pe versant, ploaia se va scurge in mare parte si cu viteza in vale. Dar ia imaginati-va daca ar disparea toata padurea de pe versant! Uite asa se naste o viitura. Poate guvernantii nostri ar trebui sa urmeze cursuri de ecologie inainte de a da o lege sau de a candida la posturi inalte. Ar fi un bun criteriu de selectie la politicieni.



4 comentarii:

  1. Dar, parca, traim de-a adevaratelea savoarea unei lumi paranormale. Mie imi ajunga atat. Padurea Baciului devine preaplinul!

    RăspundețiȘtergere
  2. Deh, căldura şi ploile sunt de vină! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Caldura ii bate in cap pe unii iar catastrofele ii umplu de energie pozitiva. Astia sunt anti-politicieni!

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.