Translate

duminică, 23 decembrie 2012

Realism

Intre ceea ce se teoretizeaza despre ariile naturale protejate si ceea ce se intampla in realitate, in teren, este o cale lunga si plina de hopuri. Una se prezinta publicului, una se scrie in multele legi aparute dupa revolutie si alta inteleg oamenii care locuiesc in astfel de zone. Un exemplu. Un ins dintr-un sat oarecare a fost obisnuit de mic copil sa-si pasca oile si caprele aiurea...vine o autoritate oarecare si ii spune ca exista legi care interzic pascutul in padure sau pe o pajiste de aiurea pentru ca este arie naturala protejata.
Insul in cauza nu va intelege nimic din spusele savante, pe el nu-l intereseaza ca pe-acolo cresc nu stiu ce plante, el nu citeste, nu asculta, nu vede, nu intelege. El stie doar ca traieste din turma de oi si capre, ca asa a trait taica-sau si bunicul, strabunicul si alte cateva generatii dinaintea sa. Regretatul scriitor Vlad Musatescu ar spune ca insul se uita "trifazic" la cel care incearca sa ii explice ca treburile musai sa se schimbe. Caprele sunt stricatoare si pretentioase, pasc mugurii si lastarii fragezi, distrug vegetatia pe unde trec. Caprele se cresc in ferme, controlat, nu prin transhumanta ca oile. Caprele nu se cresc laolalta cu oile ca sunt sensibile si pot lua tot felul de boli. Atatea reguli! Si toate stupide pentru cineva "incremenit in propriul proiect" cum zicea o vorba cu talc un mare om de cultura, nu-mi aduc aminte care om dar mi-a placut profunzimea expresiei.
Am gasit pe blogul dr.Peter Lengyel, un articol atat de bine documentat si atat de frumos scris despre aceasta problema, incat va invit sa-l lecturati. Este sustinut de fotografii extraordinare si are meritul de a nu tine partea nimanui. Nici a autoritatilor, nici a oamenilor locului. Doar puncteaza esenta. Cum impacam protejarea naturii cu nevoile celor multi si, de cele mai multe ori, foarte amarati? O dilema din care guvernul nu ne va scoate prea usor. Bine in schimb ca a luat hotararea mareata de a sparge Ministerul Mediului si Padurilor in doua, creind si un Minister al Apelor si Padurilor. Dar apele si padurile nu fac parte din mediul inconjurator, oameni buni? No comments...

6 comentarii:

  1. Fie ca Nasterea Domnului sa va lumineze sufletele si casa, sa aveti parte de sanatare, belsug si fericire!Craciun fericit!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, sa aveti sarbatori minunate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, asa este, cum sa ii spui lui Gheorghe de protectia mediului, a speciilor, etc ?! Asta seamana cu legea gratarului, daca Gheorghe are chef de gratar in mijlocul padurii, te pui cu foamea?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu gratarul tot o mai scoti la capat ca toata lumea isi da seama ca in mijlocul padurii nu e in regula...dar cu caprele e iti trebuie rabdare, nu gluma

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.