Translate

duminică, 2 septembrie 2012

Casele “eco” şi o mare neînţelegere



De câţiva ani se înregistrează un adevărat “boom” cu privire la proiectarea pe principii eco-friendly a construcţiilor, toată lumea a început să aibă grijă să minimizeze impactul asupra mediului, începând cu materialele cât mai naturale folosite şi terminând cu soluţiile tehnice de reducere a emisiilor şi pierderilor de energie.
Casele (în unele ţări mai avansate chiar blocurile!) de locuit pot fi spectaculoase atunci când se inspiră din natură. Circulă un curent numit « organic » de design interior, inspirat din formele naturii, cu asimetrii şi rotunjimi specifice lumii vii, evitându-se compartimentările colţuroase şi insipide din arhitectura clasică. Aveţi exemple care îţi taie respiraţia mai jos...

 



Apoi există tendinţa de a integra sau masca o construcţie în peisaj, proiectând-o la nivelul sau puţin peste nivelul solului, cu acoperişul redat în circuitul ecologic prin amenajări speciale ce permit plantarea cu vegetaţie. Practic construcţia nu este vizibilă, nici nu îţi dai seama că există. 


Ceea ce vreau să spun este faptul că oamenii, chiar şi specialiştii, numesc « eco » orice casă ce prezintă caracteristicile de mai sus, dar ocolesc cu grijă o problemă spinoasă, aceea a spaţiului ocupat de aceste construcţii. Pentru mine o casă familială de 300 mp. nu este « eco » chiar dacă e acoperită cu o pădure, să zicem... ca cea din poza de mai jos


Orice construcţie necesită săpături şi turnarea de fundaţii din beton solid, realizarea de podele, culoare, scări, cu alte cuvinte planuri de călcare...asta înseamnă că o suprafaţă utilă de 300 mp duce la scoaterea din circuitul ecologic a 300 mp de teren. Ajungem astfel la ceea ce spuneam mai înainte, de cât spaţiu avem nevoie efectiv pentru a trăi ? 100, 200, 300 mp pentru o familie de 3 persoane ? Comunismul ne-a învăţat că putem trăi în apartamente de 50 mp şi că ne putem obişnui cu stilul acesta iar unii au considerat că am fost umiliţi şi înghesuiţi în aceste cutii...La americani a fost invers, exigenţele privind spaţiul au fost din ce în ce mai mari, în ultimii ani familiile şi-au căutat sau construit case din ce în ce mai generoase, cu livinguri, dormitoare sau băi în care să învârţi maşina, chiar şi apartamentele oferă astfel de interioare. Statisticile arată că americanii şi-au dublat pretenţiile faţă de anul 1950 ! Populaţia creşte, spaţiul e acelaşi, cum poate fi rezolvată această dilemă dacă vrem să fim « eco » ?
Ce e mic poate fi frumos, asta e clar, totul depinde de altruismul nostru faţă de natură, de lucrurile pe care le conştientizăm şi la care suntem dispuşi să renunţăm. Dar, ca de obicei, obiceiurile bune se capătă cu greutate şi cu multă rezistenţă din partea scepticilor. Nu spun sa traim toti in colibe de chirpici dar n-a murit inca nimeni din lipsa de spatiu! Iata adevaratele casute "eco"...
Daca nu va omorati cu spatiile vaste si sunteti mai modesti, fiti eco multumindu-va cu strictul necesar, cautati la vanzare un apartament de 2 camere sau un apartament de 3 camere, uneori locuintele mici sunt mult mai fermecatoare, ca sa nu mai zic de costurile mici de intretinere. 


2 comentarii:

  1. Sunt foarte interesante!
    Merită de încercat vara!
    O duminică minunată îți doresc!
    Te îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
  2. mie imi spui, ma ia cu lesin numai cand ma uit la asemenea interioare, e greu sa fii eco si sa te abtii de la asa ceva...

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.