Translate

vineri, 18 mai 2012

Soap for ever…


De când am scris prima dată despre săpun am mai umblat, am mai văzut şi am mai achiziţionat câteva feluri şi cred că nu mă voi sătura niciodată de acesta, este un produs aparent simplu dar cu infinite variaţiuni, întotdeauna poţi găsi ceva nou şi neaşteptat.
O sursă foarte la îndemână pentru mine, de săpun excelent la preţuri incredibile, este reprezentată de farmaciile Catena. Nu ştiu cât de răspândite sunt prin ţară dar în Ploieşti s-au împiciorogat, ca să zic aşa, cu mult aplomb. Am una chiar lângă casă şi o frecventez la greu, mai ales că oferă câteva game de produse de îngrijire mai altfel decât vezi prin alte părţi.

« Farmacia inimii, Catena », cum bine zice Stela Popescu în reclamă, are ca atracţie principală în cazul meu săpunurile produse de Nesti Dante Florence Italia. Oferta din farmacie este destul de bogată, găseşti suficient de multe combinaţii şi arome. Ceea ce mi se pare fantastic este faptul că la un gramaj arhisuficient de 150 sau 250 !!! de grame şi la un preţ de 12, 15 sau 16 lei poţi achiziţiona săpunuri vegetale naturale cu principii active din cele mai variate plante. Dacă intraţi direct pe www.nestidante.com, vă veţi edifica şi vă veţi clăti ochişorii cu săpun extrem de apetisant. Fondatorul companiei, Dante Nesti, a început să fabrice săpun din 1945, mai întâi într-un cazan micuţ, iar în 1947 deja era unul dintre principalii « săpunari » din Europa ce păstra metoda tradiţională cu care îşi începuse afacerea – săpunul la cazan. Firma se respectă, întregul proces de fabricaţie este natural, produsele sunt 100% biodegradabile şi nu se foloseşte testarea pe animale.
Puteţi să răsfoiţi catalogul online dar vă veţi îmbolnăvi de nervi, numai ambalajele de le vezi sunt atât de colorate şi inspirate încât îţi vine să le cumperi la grămadă. Cine ştie cât costă la noi săpunurile homemade, îşi va da seama cât de avantajoase sunt cele de la Nesti. 


In poza pe care am postat-o sunt două săpunuri, Le Deliziose de 150 gr. cu smochine si Il Frutteto de 250 gr.cu struguri roşii şi afine, cu proprietăţi hrănitoare şi efect de strălucire. Pe cel de 250 gr. eu obisnuiesc sa il tai in doua cu cutitul ca e prea mare si greu de folosit. Oricum e un sapun care tine mult timp, este tare, nu se inmoaie si nu se risipeste lipindu-se de suport, il utilizezi pana la ultima bucatica. In paranteza fie zis eu colectionez resturile de sapun si le retopesc, mai adaug cate ceva si fac alt sapunel.
Chiar şi gamele sunt atât de bine gândite ca prezentare încât e imposibil să nu îţi placă ceva. Emozioni in Toscana, Dolce vivere, Dei colli Fiorentini, Philosophia, Horto Botanico, Lavanda şi altele…Si încă n-am mai zis de săpunurile lichide pentru că nu le-am văzut în farmacie. La Catena ai posibilitatea să cumperi pachete cadou de câte 6 săpunuri la un preţ puţin peste 60 de lei.
De la italieni să facem un salt la săpunarii englezi deoarece am descoperit intr-un magazinaş cu produse englezeşti câteva exemplare din această parte a lumii. Dar ce diferenţă de preţ ! Aveau şi aici săpun la 250 gr. dar cu 25 de lei deci apropiat de ce e pe la noi. Mirosul însă era minunat ! M-am băgat şi eu şi am luat un săpunel de la Mitchell’s, 75 gr. cu 10 lei. Alta viaţă ! M-a atras pentru că e cu lanolină, WOOL FAT SOAP, adică pe româneşte direct din lână de oaie. Puteţi vizita siteul producătorului aici http://www.mitchellswoolfatsoap.co.uk .


Săpunul meu este 100 % biodegradabil şi netestat pe animale, natural şi simplu cum sună reclama de pe site. Lanolina naturală din lână de oaie menţine pielea moale, este delicată şi potrivită pentru toată familia deci şi pentru copiii cu pielea sensibilă. In paranteză fie zis de-aia şi se recomandă păturile acelea aspre din lână de oaie, cum erau inainte cergile alea păroase, pentru că lanolina de pe fire unge efectiv pielea în contact cu aceasta.
Totuşi cred că mă voi întoarce şi pentru săpunurile de 250 gr., prea miroseau delicat a flori. Ar fi bune de cadou, mai ales că am şi plăcerea de a face cadou săpun, orice ar gândi cel căruia îl dau despre chestia asta. Nu toată lumea apreciază săpunul dar nu mă pot abţine.   

Un comentariu:

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.